Hai sa ne prefacem ca stim.

Ca stim ce? Cand de fapt nu stim nimic...
Hai sa incepem prin a ne preface ca stim ce inseamna respectul. Cum suntem diferiti mi se pare si mie sa gandim diferit unul de altul dar ce nu am inteles niciodata de ce gandim si gresit.
Se spune ca ar fi corect sa nu judeci pe cineva din simplu fapt ca nu gandeste ca tine, dar oare cei care nu gandesc ca mine ar reusi si ei sa nu ma judece? Nu cred, cel putin inca nu am intalnit un asa caz.
Avem atat de multa libertate lasata de cine naibilui stie, unii numesc raspunzator pe Dumnezeu, altii chimia, altii maimutele, altii extraterestrii si tot asa, incat ne permitem luxul abuzului si excesului.
Respectul inseamna...ceva ce se pare ca pe multi dintre noi ne costa enorm sa il avem si mai mult sa il practicam. De la sefi ce impun ca totul li se cuvine din simplu fapt ca sunt sefi omitand ca ei exista datorita noua, au profit datorita noua, si noi avem “salarii” si sanatate distrusa datorita lor, deci cam suntem legati unii de altii, pana la oamenii de pe strada care parca au eticheta in frunte “om instarit” sau “ce te uiti asa, nu vezi ca sunt cu mult superior tie, doar ma imbrac din mall”, pana la presupusii prieteni si inutilele cunostinte, si pana la marile catastrofale iubiri sau idilele in care rasar asa zisi printi.
Se zice ca atunci cand te nasti, te nasti cu niste plusuri si minusuri, plusurile le poti dezvolta si minusurile dupa conditia fiecaruia, fie le dezvolti, fie le lasi sa scada, sau mai la indemana le lasi sa hiberneze, pana la urma de ce sa deranjezi incercand sa vrei mai mult ?...
Respectul intra in categoria minusurilor, caci te nasti cu foarte putin si una din obligatiile tale ca om (care se considera) este sa il faci sa creasca, sa se dezvolte, sa il dobandesti.
Dar probabil te gandesti : ce mult imi place vaza asta de pe masa cu o singura floare in ea...ca e floarea mea, e atat de deosebita si frumoasa ; ... decat sa zici : ce frumoasa e floarea mea din vaza, mi-as dori totusi un buchet ca sa pot darui cate una si la cei dragi mie si nu numai.
Asa ca, intrebare grea pentru mine : cum naibilui se face ca respectul e primul care dispare in orice circumstanta? De ce nu dispare (dupa caz) placerea, dorinta, visul, speranta, ura, iubirea, si dispare primul tocmai respectul care face cum face si se asigura sa traga dupa el si celelalte enumerate si altele care cu siguranta au fost omise acum.
De ce oare suntem atat de superficiali si falsi, goi si grei, incat pierdem pana si respectul...ori lipsim pe cineva de respect, ori suntem lipsiti de respect...
Hai sa ne prefacem ca am putea intelege...cu siguranta e “grele”. Sa ne prefacem ca stim in ce consta sa respectam si sa primim la randul nostru respect...
Cu siguranta am putea sa ne prefacem multe, caci omul e o creatura prea perversa care de multe ori nu stie nici ce vrea si nici cat poate, dar cu siguranta nu ne putem preface ca stim; unii pot simula gandirea, altii pot sfida prostia, sa vedem cine s-ar putea preface ca stie...ce inseamna respectul.