Timpul apus vorbeste neintrebat ...

Era cu cateva ceasuri trecut de miezul zilei cred. O zi insorita, linistita si totusi parca prea deosebita.

M-am asezat pe scaun si am respirat adanc, aerul bland din incapere ma linisti intr-un tarziu, insa nu reusi sa si ma faca sa scap de golul din capul pieptului pe care nu puteam nici sa mi-l descriu si nici sa-i gasesc vreo cauza.

Am tastat mecanic parola... Mailuri cu reclame si anunturi imi apar in ochi printre care era ratacit si un mail de la ea. Am zambit usor si l-am deschis. Erau cateva randuri... era grabita... Era insa suficient sa ma faca sa ma simt mai aproape de ea.

Nu trece mult si... si apare scris si numele lui. Literele mici si grupate parca atat de perfect ii faceau numele mai frumos ca oricare din milioanele la fel. Incepe primul. Sangele incepuse sa alerge de nebun prin fiecare vinisoara din corp, degetele se blocau timide pe taste, ochii incepusera sa sclipeasca dureros din cauza lacrimilor.

Il las sa ma vada... tasta cuvinte parca de copil ce-si vedea mama dor prin geamul unei rame de fotografii. Cuvintele ma copleseau, erau prea... prea pline de mii de sentimente.

Cu fiecare secunda ce trecea plecam tot mai sigur spre o lume ce odata a fost a mea, spre niste timpuri ce in trecut erau prezentul meu neinteles.

Soarele puternic trecea cu usurinta prin oglinda geamului, rapindu-mi orice efort de a ma ascunde. Fata mi-era fara culoare cu exceptia pometiilor de un rosu pal. Lacrimile ce-mi impanzisera ochii cedeaza lase si-mi coboara pe obraji. Ma ardeau parca... Degetele palmelor se lupta fara sanse sa le ascunda, sa le faca sa dispara.

Totul ma durea atat de tare incat golul meu din capul pieptului de mai devreme parea ca nici nu existase. Cuvintele pline de prea multa durere se inmultesc. Mi-era atat de greu sa le citesc incat mi-era din ce in ce mai frica sa le privesc, sansele sa le fac sa dispara fiind inexistente.

Ma apropiasem prea mult de ceea ce eu ma luptam cu fiecare zi sa ma indepartez... Plamele deja nu-mi mai stergeau lacrimile ci mi-acopereau ochii aratandu-mi chinul si lasitatea.

Ar fii dat orice sa schimbe totul, sa poata face lacrimile acelea sa-mi elibereze chipul... il simteam... iar el imi simtea durerea. Timpul se oprise parca in loc, durerea devenise de nesuportat... cuvintele imi otraveau sufletul... cedez. Inchei totul... fuga pare sa ma salveze.

...

Corpul moale ma urmeaza. Ochii nu reusesc sa vada decat blande si pierdute raze de soare... vocea amutise si ea. Ajunsasem - nu stiu cum - pe pietrele mari si calde de pe dig. Privesc in larg iar apa sclipea atat de puternic in soare incat ma face sa cobor ochii pe pietrele de o culoare stearsa. Fumul tigarii se imprastie nevazut. Lacrimile imi arsasera fata, ochii mi-erau tulburi, ultimul fum de tigara era cu greu observat... sunetul sec al chistocului cazut printre pietre ma tulbura, parca pana si el ma putea ranea...

"Renunt ... nu voi putea niciodata invinge... " e tot ce-mi mai rasuna sec in minte. Renuntasem... la toata lupta nedreapta in care fusesem aruncata. Renuntasem sa ma mai zbat inutil sa supravietuiesc fara... el. Ma intorsasem din drum caci dorul ce ma pustiise si-a spus cuvantul, caci dorinta ce incercam sa o neg a izbugnit, naruind tot.

...

Vocea din difuzoare paru sa ma i-a prin surprindere iar tot corpul imi tresari. Ochii clipeau obositi iar pasii greoi abia ca reusira sa ma conduca spre iesirea din aeroport. Cu ultimele puteri arunc bagajul in masina, trag centura peste mine si incerc sa caut un post de radio cu stiri, emisiuni, comentarii sportive, orice mai putin muzica. Orice nota m-ar fii ranit cu siguranta. Drumul pana acolo mi se paru mult mai lung decat cel cu avionul. Fiecare secunda ma apasa tot mai tare si urla in mine.

Opresc masina insa nu si motorul, pe locul in care el ma astepta odata sa ies de la metrou, nerabdator si mereu zambind. Priveam in gol pe geam neintelegand ce mai asteptam acum cand tot ce ne mai tinea despartiti erau cateva blocuri si nici un minut. Laptopul de pe celalalt scaun era deschis. Mainile mi se desprind de pe volan si imi cad pe marginile scaunului. Imi sprijin genunchii pe volan, deschid centura si i-au calculatorul in brate. Acelasi tastat mecanic... cateva secunde si numele lui aparu din nou... Eu am inceput rece si parca taioasa in incercarea de a-mi ascunde chinul. El ma urma... ciudat...

Cuvintele ma loveau ca niste cutite cu doua parti taioase. O durere mare imi paralizase tot corpul. Disparuse dorul si dorinta... Golul din capul pieptului aparu de mii de ori mai puternic incat m-a facut sa tresar cu ochii larg deschisi iar respiratia pierduse orice ritm...

Atata durere imi sfaramita corpul parca. Ma simteam ca un pahar ce il scapi din mana pe podea si totul se transforma in mii de bucatele de sticla...

Venisem sa il vad! ... sa ii raman alaturi indiferent de ce va veni! ...

Arunc calculatorul inapoi pe scaun privind la acele cuvinte. Imi apropii genunchii de corp incat barbia mi se lipi de ei de data asta. Lacrimile cadeau arzand ca de fiecare data insa acum putin mai simteam asta. Ochii mi se inchid strans si nu vor sa se mai deschida. Capul se scutura in neacceptare si confuz. Apoi secundele... acele secunde... acel moment in care eu am uitat sa mai respir... Atat m-a putut rani incat mi-a luat puterea de a mai respira.

Cel care odata era puterea mea de a trai, acum devenise cel ce m-a facut sa uit pana si a respira... " De ce ?!? De ce asa chiar si acum ?!? " ...

Degetele imi alunecau pe tastatura creind cuvinte fara legatura intre ele, idei neterminate, punand si mai in lumina disperarea ce parea singura invingatoare.

Dupa minute in sir de agonie observ a lui lipsa lasa cu care ma obisnuisem insa. Zgomotul facut de motorul masinii incepuse si el sa fie observat de mine. O singura privire spre straduta ce atat de sigura eram ca o voi urma iar apoi capul se inclina spre opus, lasandu-mi in ochi ultima imagine nemiloasa a stradutei...

Picioarele pareau grele pe pedale, parca se luptau cu toata puterea sa ma salveze de acel loc, grabind momentul departarii. Drumul ma poarta unde vrea el. Blocuri si masini parca alergau pe langa mine iar eu ma simteam ca si cum in toata disperarea sa fug, totusi nu ma miscam nici un metru. Era ca unul din acele vise in care alergi nebuneste pana ti se ineaca respiratia si tot nu te misti de pe loc.

Culoarea rosie a semaforului, sosita parca prea brusc, ma face sa ma opresc intr-o secunda.

Motorul se linisti... parca isi tragea sufletul. Privirea imi prinde in chingi o cafenea... Eram exact in dreptul cafenelei unde... unde odata doi indragostiti petreceau ceasuri impreuna. Usa uitata deschisa ma invita inauntru, ma ademenea.

Apoi masa... acea masuta de doua persoane unde ei stateau asezati unul in fata celuilalt, parca prea coplesiti de sansa de a se mai revedea inca odata pana si dupa atatea.

Imaginea lui era aceeasi... parul blond si ochii luminosi, zambetul cu care ma zapacea de fiecare data facandu-ma sa-mi pierd mintile.

Ea era rosie in obraji. Desi chipul era prizonierul miilor de sentimente ce purtau un adevarat razboi in sufletul ei, era insa mai frumoasa ca oricand. Erau un zambet amandoi chinuiti insa de trecut si pana si de prezentul in sine. Corpurile impleteau din gesturi dorinta, speranta, durere, repros...

Notele blande ale pianului faceau ca totul sa para desprins dintr-o poveste.

"... vrei sa fii sotia mea?... " - Apoi acele cuvinte rasunara parca prea dureros de tare incat reusira pur si simplu sa ma blocheze. Ochii erau plini de lacrimi iar imaginile se risipira greu una cate una facand povestea sa dispara. Ma luptam cu ochii sa ii tin strans inchisi asa cum obisnuiam sa fac cand imaginile ma dureau la modul acela. Incerc sa scutur capul in negare... insa de data asta nimic numai tinea cu mine, nici macar ochii nu ma mai salvau, secunda in care tot ce-mi ramane este fuga.

Apas pedala cu forta facand masina sa goneasca cu putere cu nici cateva secunde inainte ca semaforul sa elibereze calea. Acelasi drum nebun de viteza e stapanul meu din nou.

" Ce sa fac ?... " - rasuna sters in capul meu. Acasa nu aveam nici o sansa sa apar asa iar miile de intrebari nu aveau decat sa ma faca si mai mult sa imi pierd mintiile. Asa ca... cotesc... si ma indrept spre... spre acel loc...

Trec ore de drum in care oricat de mare era oboseala se risipea repede si nebagata in seama. Linistea din masina ma face sa las cd ul cu melodiile preferate sa cante, omitand faptul ca ceea ce faceau era mai mult sa ma chinuie nu sa ma linisteasca. Nu-mi mai pasa oricum... puteam suporta pana la urma.

Ajung in fata conacului ce parca si el ne astepta pe amandoi. Fara sa stiu din ce motiv, arunc bagajul in hol. Daca tot aveam sa raman pana si o noapte, atunci cu siguranta aveam nevoie de cateceva, nu?

O dublura a cheii era deja agatata in cuierul vechi, cocosat de ani, fapt ce m-a facut sa realizez ca talentul meu de a incuia cheile in casa, devenise un detaliu necesar de stiut despre mine.

Usa era inca deschisa... ies... Pornesc pe stradute fara a-mi pasa insa unde ma vor duce sau daca se vor sfarsi la un moment dat. Nu ma indepartez totusi mult de casa cand ceva m-a facut sa ma opresc curioasa.

Atunci a aparut si durerea... era o cafenea cu lumini aurii ce semana izbitor cu... acel loc din amintirile mele.

M-am apropiat usor si neobisnuit de curioasa pana realizez ca sunt in fata micului si prietenosului barulet. In partea dreapta era un tanar ce se uita pierdut in gol. Parul inchis la culoare iar ochii infiorator de tulburi il faceau sa para desprins total de realitate. Statea absolut neclintit iar scaunul parea sa-i sprijine de ceva timp intregul corp fara pic de putere. Intorc repede privirea spre barman in incercarea de a nu ma mai holba ca o ciudata, comandanad aceasi baututra ca si a tanarului fara sa stiu.

Ma asez pe scaun, lasand banii la cativa cebtimetrii de mine indreptati spre barman. Bautura imi apare in fata iar restul langa. Platisem pentru a-mi da impulsuri de a nu zabovi. Era tarziu, eram singura si fara nici macar telefonul care zacea oprit in geanta de pe podeaua holului unde o scapasem din maini cu ceva timp in urma. Cateva secunde si barmanul se face nevazut.

Oglinzile din fata mea faceau sa privesc chipul torturat al tanarului fara sa clipesc, regasindu-ma dureors de mult in el.

Pun mana pe pahar, il strang mai tare pentru a nu-l scapa si i-au o inghititura. Eram chinuita de durere si simteam ca mor cu fiecare secunda ce-mi amintea trecutul. Tendinta de a-mi strange corpul din nou de frica sa nu pierd parti din mine din cauza durerii, aparuse... O voce goala ma surprinde.

" Crezi ca daca fugi nu te va mai durea? " - Am clipit muta. Am mai luat o inghititura in incercarea de a-mi da seama daca bautura era cauza celor auzite sau doar mi se paruse. Deodata simt ca acea privire ma tintuieste fapt ce ma confuzeaza si mai mult. Continuam sa ma uit doar la paharul din fata mea, cantarind intr-o statistica rapida, cate sanse erau sa-mi fi pierdut mintiile si cate sa fi inceput sa apara rezultatele acelor doua inghitituri.

Ma ridic si dau sa plec. El ma urmeaza. Nervii incepusera sa-mi invadeze capul, caci mi se parea mai mult decat suparatoare situatia. Adica, serios, chiar de asta mai aveam eu nevoie acum?

Pornesc pe strada lent. Pasii mei aveau companie. El mergea la pas cu mine fara a ma privi insa.

Mergeam amandoi in aceasi directie de parca ne cunosteam de o viata iar locul spre care ne indreptam era al amanduror, desi nu aveam nici cea mai vaga idee pe unde sunt, nu ca-mi si statea capul la asta.

Eram revoltata si total in ceata de acel moment.

Un parculet rasunator de linistit se aseaza in fata noastra.

Prima bancuta ce se face vazuta ne invita calduros sa poposim. Observ cum pasii greoi se opresc in acelasi timp iar corpurile obosite, pur si simplu ne cad pe banca.

Priveam in gol amandoi. Linistea ma everva insa nu mai mult ca acel comportamnet ciudat al tanarului din cafenea. Ma gandeam oare cat de obosita as putea sa fiu incat sa am asa halucinatii, iar daca era insa adevarat, eram hotarata sa-i cer socoteala.

Cantaresc in mintea mea sansele in care sa fug pierzandu-mi urma, constienta ca ma voi impiedica la primul pas grabit deoarece corpul ma va trada si fara sa vrea, insa pareau mai reale sansele pe care le aveam sa-i scot un ochi putand sa ma indepartez de el si fara graba.

"Stai!" imi ordon singura. Mintea mea era clar pierduta. Ratacita in aflarea sanselor reale ce aveau sa numeasca prima miscare, respiratia lui ma face sa ma opresc.

In cateva secunde scenariile mele cu fugi sau ochi scosi pier iar dupa ele apar dureros amintirile.

"Durerea asta ma sufoca..." vocea lui la fel de goala ma izbeste rece. Corpul incepe si imi tremura sub haine. Lacrimi incep sa-mi incarce ochii iar privirea-mi rataceste in ceata. Dau sa ma ridic, punandu-mi toate sperantele in fuga. Credeam ca ma va salva si de data aceasta.

"Ea este... frumusete in simplitate... Si... si un pic cam impiedicata ce-i drept..." Plansetul in care izbucnisem la auzirea acelor cuvinte parea sa trezeasca tot orasul adormit. M-am ridicat in picioare in incercarea de a ma in departa.

"Iar eu... eu o iubesc mult!.." Palmele au sarit sa-mi acopere ochii ca niste lase. Pasul ce aveam sa-l fac s-a transformat intr-o grea prabusire. Cazusem langa banca in genunchi, ochii erau sub plame, lacrimile cadeau reci pe fata insa tot reuseau sa ma arda parca pielea, intregul corp nu se mai oprea din tremurat iar acele momente din amintiri ma chinuiau nemiloase.

Se apropie bland de mine iar cu o voce calda imi propune un targ: "Daca imi promiti ca numai plangi, eu promit sa te plimb cu tricicleta mea."

Imi amintesc sa fii zambit timid si mainile lui imi ating lacrimile privindu-ma incurajator in ochi. Apoi mainile ii cad de jur imprejurul taliei ajutandu-ma sa ma ridic. Ma agat de unul din bratele lui si pornim sfarsiti amandoi spre iesirea din parc. Ajungem de unde plecasem, in fata cafenelei unde era parcata si tricicleta lui. Era un motor mare si foarte ingrijit ce-ti arata din prima secunda ca este bijuteria lui de neinlocuit.

Imi petrec mainile usor in jurul trupului lui parca prea obosit si pornim gonind pe strazi. Petrecem asa ore bune cu opriri dese pentru a fuma cate o tigara, timp in care imi impartasea chinuit povestea vietii lui. Ma prind repede in discutie completandu-l si povestindu-i la randu-mi ce ma adusase in asa hal. Desi povestile noastre erau atat de diferite, regaseai usor in ambele fericirea si suferinta. Devenisem unul confesorul celuilalt fara a baga de seama rapiditatea cu care timpul trecea, frigul de afara sau faptul ca suntem doi straini ce nici numele nu ni le stim in schimb descopeream viata intreaga a celuilalt.

Ne simteam durerea in voce iar chipurile chinuite si trupurile sfarsite pareau a fi unul singur. Nu ne surprindea pe nici unul durerea celuilalt insa o simteam ca si a noastra. Cu timpul nu puteam face nici un pact iar faptul ca eram in fata usii casei, fata in fata cu el, ma luase prin surprindere. Mi-as fii dorit ca timpul sa ne mai pasuie...

Eram inghetata, obosita si fara puteri in fata unor ochi negri, goi si tristi ce imi priveau fara sa clipeasca chipul sfarsit. Cred ca am zambit cu ultimele puteri in semn de multumire a timpului petrecut impreuna, a situatiei in sine.

"... Se va intoarce la tine... te va cauta..." ii soptesc fara vlaga privindu-l in ochi.

"... Stiu. O cunosc. Ii voi iesi in cale..." se aude vocea lui calda slaita de puteri. In ochi ii puteam observa siguranta celor spuse.

Imi cuprinde lent fata in palmele mari si calde facandu-ma sa-mi inchid ochii incalzindu-mi obrajii in palmele lui ca o lacoma.

" Iar tu... tu aduna-te si nu te mai uita inapoi!... " - imi soptesc buzele lui uscate ce se apropiasera fara sa-mi dau seama de fruntea mea. Ochii mi se deschid larg iar buzele lui imi mangaie intr-un sarut cald frunte. Tresar fara sa vreau iar un sentiment coplesitor ma cuprinse intr-o secunda. Parca nu vroiam sa plece... Parca mai aveam nevoie de el, de prezenta lui, de cuvintele lui... Parca mi-era teama sa raman singura cu durerea. Prezenta lui ma linistea foarte mult. Faptul ca nu esti singurul care poarta asa razboaie necinstite te face sa te mai linistesti primind putere din simplu fapt ca nu esti singurul... Asa si era. Nu eram pregatita sa ma intorc la clipele in care amintirile ma omorau incet si sigur... la momentele in care uitam sa mai respir...

Mainile imi elibereaza chipul iar ochii goi ma privesc pentru ultima data... isi luau parca ramas bun. Niciunul nu mai zice nimc si corpul lui se indeparteaza greoi de mine. Zgomotul motorului ma asurzi si parca imi infunda urechile facandu-ma sa reactionez. Eram nemiscata in acelasi loc. Priveam in gol la strainul fara nume ce se lasa nevazut in noapte.

Respir. Deja nu-l mai vedeam si nici zgomotul motorului nu-mi mai zguduia timpanul. Ma intorc... usor... deschid usa si pasesc in holul slab luminat de lumanarile de pe masa din mijlocul incaperii in care ajungeai dupa nici doi pasi inaintati.

...

(neterminat)
* adevarul e stiut ...

Sah Mat

Stateam intinsa in pat cu ochii curiosi, atintiti pe cd player de parca melodia mea preferata, care tocmai incepuse, se lasa vizualizata mai degraba, decat ascultata. Notele calde si oarecum triste ce anuntau jumatatea melodiei ma faceau sa ma simt ca si cum as astepta parca... Aveam impresia ca asteptam ceva iar notele nu faceau decat sa mareasca suspansul si curiozitatea.
Clipele s-au scurs asa, trezindu-ma tot mai mult sau facandu-ma sa ma pierd intr-o alta lume as putea zice.
Asteptam... asteptam sa... sa ma doara... Sa ma doara tradarea si lipsa lui, sa ma copleseasca dorul, sa ma inece lacrimile, sa ma chitesc de durere, sa tin ochii strans inchisi incercand sa alung imaginile dureroase si cuvintele taioase ce-mi puneau mereu stapanire pe ganduri.
Obrajii mi-au cazut cuprinsi de o caldura timida... o caldura si o roseata copilareasca. Asteptam durere... si aparu... Dar ceva era schimbat.
Durerea numai parea asa puternica sau cel putin eu numai paream asa slaba in lupta cu ea. Ceva numai era la fel... Un zambet obosit imi cuprinde fata...
Ochii se plimbau pe peretii camerei de parca ar vedea ceva... ceva ce nu era asa trist ca pana acum.
Mintea mi se impanzeste din nou de imagini si cuvinte dar nu erau aceleasi care imi provocau acea imensa durere ce ma facea sa uit sa respir... Erau mesaje in acele imagini, erau intelesuri in acele cuvinte... totul parea interesant de acceptat.
Nu stiu daca ma simteam ciudat in sensul acela ingrijorator. Simteam defapt ciudata liniste ce ma cuprindea timid. Oare o fii linistea de dupa furtuna sa zic asa? Sau inca o ultima incercare a sufletului meu de a ma minti dulce ca tptul va fii bine?...
Nu... Nu cred! Eram totusi prea epuizata pana si pentru a ma mai minti in incercarea de a mai supravietui inca o noapte... inca o zi...
Ceea ce simteam in seara aceea era prea linistitor... Cred ca realizasem un lucru: eu pot! Si pana la urma ce putea fii mai rau ca durerea ce ma chinuia in permanenta?
De un lucru eram sigura, ceva era diferit. Ca durerea incepea sa-si piarda din putere, sau ca eu reusisem sa o accept cu mai multa usurinta, ce mai conta?
Oare putea sa fie si acesta tot un semn rau cand tot ce simteam era liniste... supravietuire... nou... ? ...

Coxialism

În 2006 a publicat cartea The origin of God la editura Virtualbookworm Publishing din Statele Unite, carte în care Cerin înaintează o teorie a genezei universale.
Virtualbookworm Publishing afirmă că această carte este prima din lume care discută istoria şi biologia fiinţei umane în lumina unei noi filozofii.
Cerin denumeşte această filozofie în Coaxialismul, carte apărută în 2007 ca fiind coaxialism, stabilind principiile prin care se structuralizează coaxialimul.
Astfel coaxialismul devine un sistem filozofic invocat şi susţinut de Sorin Cerin care se axează pe faptul că orice adevăr care nu este adevărul absolut nu este adevăr ci minciună.
Susţine că viaţa omului este o minciună, un fals iar odată ce omul nu cunoaşte adevărul absolut nu cunoaşte nici cunoaşterea absolută, iar orice alt tip de cunoaştere este o necunoaştere.
Unul din principiile coaxialismului susţine că orice filozof care pretinde că spune adevărul este mincinos, întrucât nu există decât un singur adevăr şi anume adevărul absolut iar orice alt adevăr chiar fiind o frântură din adevărul absolut este un alt adevăr deci o minciună.
Coaxialismul susţine implicit unicitatea adevărului absolut.
În cadrul coaxialismului, fiecare factor creator reprezintă nu numai un număr pentru toţi ceilalţi factori creatori dar şi un cuvânt prin care se defineşte numărul respectiv, un înţeles semantic, care formează “Limbajul Pur Universal”.
Totalitatea cuvintelor “Limbajului Pur Universal” formează “Expresia Unică” a “Conştiinţei Universale”.
Odată ce totul este definit printr-o raportare la continuumul infinit şi Expresia Unică a Conştiinşţei Universale, va primi acest deziderat de continuitate de la continuitatea Limbajului Universal, ce defineşte continuumul infinit aflat într-o continuă ascensiune datorită funcţiei logice ce a survenit odată cu asimptotismul şi tangenţiabilitatea generând primul paralelism şi odată cu acesta adevărul coaxiologic.
Dacă în fenomenologia lui Husserl logica omului devine o conştiinţă a limbajului universal, la Cerin aceasta este doar o simplă logică a omului şi nicidecum logica coaxiologică, întrucât logica omului este bazată pe cunoaştere iar cunoaşterea la rândul ei este un simplu cuvânt matrice din infinitatea de astfel de cuvinte ale Limbajului Pur Universal, care privit ca unicitatea, ca întreg, determină Expresia Unică a Conştiinţei Universale şi de aici adevărul unic care nu poate fi fragmentat.
Cerin susţine că atunci când s-au determinat etern şi bineînţeles infinit caractersiticile continuumului infinit calitatea pe care o are reperul negaţiei este tocmai aceea de a anula asimptotismul continuumului infinit reperat astfel de către Formele Intangibile fapt care defineşte tangenţiabilitatea ca opus al asimptotismului.
Tangenţiabilitatea este aceea care va deveni liantul dintre lipsa de început al asimptotismului şi continuumul care va deveni continuumul infinit ca o eternă continuitate către un nou şi etern Limbaj Pur Universal.
Astfel Limbajul Pur Universal definit ca finit se realizează prin intermediul tangenţiabilităţii prin unirea datorata tangenţiabilităţii a asimptotismului ca primă caracteristică a continuumului infinit cu structuralizarea acestui continuum infinit definită şi prin Limbajul Pur Universal unde primeşte valenţele de continuitate, tocmai datorită tangenţiabilităţii care uneşte această structuralizare cu funcţia asimptotică ce-i va da impulsul de continuitate.

Sorin Cerin - Aforisme despre Iubire

Iubirea este lacrima Lui Dumnezeu din această lume prelinsă la colţul ochilor tăi.
.
Iubirea este aripa frântă a unui înger ce a crezut în această lume.
.
Iubirea este împlinirea unicului adevăr al acestei lumi care este o mare minciună.
.
Iubirea este zefirul ce adie peste icoana sufletelor care vor să înţeleagă această lume de neînţeles.
.
Iubirea este acceptarea celui mai mare rău ca fiind o salvare.
.
Iubirea nu poate muri niciodată fiindcă nu se poate naşte,ea fiind eternă, undeva acolo,într-un colţ de Destin.
.
Iubirea va căuta mereu absolutul chiar dacă acesta se ascunde în moarte.
.
Iubirea este împlinirea unicei promisiuni făcute cu Viaţa,şi anume de a fi mai presus de Moarte.
.
Iubirea crede numai în lumina care nu apune niciodată din aura Dumnezeului clipei în care se află ochii pierduţi unii în alţii.
.
Iubirea se întoarce către tine doar dacă îl poţi înţelege pe Dumnezeu.
.
Iubirea este mai presus decât orice creaţie fiind singura care poate străbate eternitatea sufletului tău.
.
Iubirea este vraja unei priviri care se pierde în lumina Destinului.
.
Iubirea este unicul adevăr al neînţelesului din toate înţelesurile acestei lumi.
.
Iubirea este pana cu care a scris Dumnezeu pentru prima oară:Sunt singur fără de Tine!
.
Iubirea este unica arie a împlinirii din simfonia absurdului.
.
Iubirea este frumuseţea fericirii de a strânge în braţe eternitatea.
.
Iubirea este răsăritul din ochii tăi a luminii sufletului ce nu va apune niciodată.
.
Iubirea nu poate cere niciodată iertare.
.
În iubire nu poţi greşi niciodată decât simţi.
.
Iubirea nu ştie ce este timpul decât clipa.
.
Iubirea va fi mereu unică şi indivizibilă.
.
Iubirea nu plânge niciodată fiind în lacrima eternităţii.
.
Iubirea se supune doar iubirii,aşa că nu poate trişa.
.
Iubirea este unica ce va înţelege cât de adânc poate fi sufletul iubit.
.
Iubirea nu iartă niciodată fiindcă nu cunoaşte greşeala decât împăcarea.
.
Doar iubirea poate crede mereu în aripa unui înger care nu se va frânge niciodată fără să o intereseze dacă există Dumnezeu sau nu.
.
Adevărata iubire nu cunoaşte gelozia în schimb gelozia nu va şti niciodată ce este adevărata iubire.
.
Nu există criterii anume de a defini iubirea, cum nu există suflet care să poată spune că iubirea are doar o singură definiţie.
.
Iubirea poate fi oceanul din ochii tăi ale cărui valuri se lovesc de sufletul meu, înnecându-l în eternitatea momentului.
.
Iubirea nu minte niciodată ci spune poveşti fiindcă în iubire cu toţii suntem copii.
.
Într-o iubire nu poţi înşela fiindcă nu cunoşti măsura simţirii şi nici imensitatea sufletului în care te pierzi.
.
Iubirea este totul din nimic şi nimic din tot.
.
Iubirea este corabia care navighează mereu pe oceanul simţirii căutând mereu portul fericirii ce nu-l va afla niciodată.
.
Iubirea nu poate trece nicăieri de noi,decât să rămână în urma noastră.
.
Cel mai mare rău în iubire este să accepţi amintirea ca atare,dar să nu uităm că viaţa este o amintire.
.
În iubire să nu spui niciodată nu fiindcă nu eşti tu cel care decide ci sufletul tău.
.
Iubirea este asemenea soarelui.Răsare în spatele zorilor unor priviri, pentru a apune după orizontul însângerat al unei amintiri ce va străluci în noaptea vieţii.
.
Niciodată nu poţi accepta ceva în iubire fiindcă nu poţi decide.Cel care scrie cu pana iubirii este numai Dumnezeu.
.
Iubirea poartă Destinul pe unde vrea ea.
.
Iubirea nu poate fi dulce şi nici amară ci doar iubită.
.
Iubirea nu călătoreşte niciodată la drum cu viaţa, fiind în gara unei clipe unde viaţa poate să o zărească sau nu.
.
Descântecul iubirii este oracolul Destinului. Doar iubirea îl poate consulta pentru a fixa boala de care suferă acesta.
.
Iubirea nu cunoaşte amăgirea fiindcă sinele ei amăgeşte mereu deşertăciunea vieţii cu un nou absolut.
.
Iubirea şi deşertăciunea nu fac niciodată casă bună.
.
Iubirea este aceea care fură eternitatea unei singure clipe pentru a da în schimbul ei o viaţă plină de ani grei.
.
Iubirea va fi mereu străină de politeţe fiindcă nu cunoaşte nici ierarhia şi nici diferenţierile între cele două suflete.
.
Cel mai sublim adevăr într-o iubire este cearta dintre cei doi care sunt percepuţi ca unul singur.Prin urmare în iubire fiecare se ceartă cu el însuşi.
.
Iubirea va crede mereu şi negreşit numai în propriul său sine.De aceea tot ce nu se află în universul său devine străin.De aceea îndrăgostiţii sunt cei mai străini dintre oameni.
.
Iubirea devine povara sufletului ce o poartă dacă refuză să uite de deşertăciunea acestei lumi.
.
Iubirea este ca şi vântul.Oricât de mult ai încerca să o cuprinzi în braţe nu vei reuşi.Dacă vei dori să o respiri adânc în sufletul tău vei prinde noi puteri.
.
Iubirea nu se poate desprinde niciodată din clipa hărăzită ei decât dacă vei accepta să părăseşti eternitatea sufletului tău pentru totdeauna, îmbrăţişând nonsensul vieţii.
.
Iubirea nu poate fi cumpărată şi nici vândută pe taraba vieţii oricât de mare ar fi preţul ei.
.
Iubirea poate exista în sufletul unui singur cuvânt o veşnicie.
.
Ce poate fi mai înălţător sau mai sublim decât iubirea,atunci când îi simţi veşnicia pierdut în privirea celuilalt?
.
Iubirea te ridică sau te doboară,în funcţie de modul cum îi percepi veşnicia.
.
În iubire nu este bine să promiţi niciodată nimic tocmai fiindcă iubirea nu promite niciodată nimic ci ia totul.
.
Să fie nemărginirea sânul la care a supt cândva iubirea ce nu vrea să înţeleagă pentru nimic în lume moartea?
.
Ce poate fi mai adevărat decât iubirea?Dar mai fals decât nerecunoaşterea ei?
.
A spune că iubirea se îndreaptă undeva anume este ca şi cum ai afirma că moartea poate fi fără de naştere.
.
Iubirea fără de moarte nu poate exista fiindcă şi iubirea se naşte chiar dacă nu acceptă moartea niciodată.
.
Iubirea este unica care poate înţelege absolutul.
.
Fără de iubire lumea ar fi o eternă sală de aşteptare a morţii.
.
În iubire subiectul va fi întodeauna: „Noi”,iar predicatul:”Eternitatea”.
.
Iubirea nu va înţelege niciodată cum de poţi înţelege.
.
Iubirea te aşteaptă acolo unde nici Moartea nu se aşteaptă că va găsi Destinul.
.
Adevărata iubire te loveşte cu propriul tău Destin şi te iartă cu Moartea.
.
A striga în iubire este ca şi cum ai striga într-o lacrimă.Unicul strigăt va fi doar acela al tăcerii.
.
Iubirea nu poate înţelege niciodată ecoul stins al cuvintelor ci doar eternitatea lor.
.
Iubirea nu se aprinde niciodată fiindcă sinele său este lumina eternă,ce a fost, va fi şi este.
.
Să nu te aştepţi niciodată să primeşti ceva în schimbul iubirii fiindcă aceasta nu poate plăti nici un adevăr.
.
Iubirea zboară în lacrima eternităţii doar dacă ştii să priveşti cu ochii închişi.
.
Cel care îţi va arăta iubirea este cel mai mare mincinos.Iubirea nu poate fi văzută niciodată ci doar trăită.
.
A spune”te iubesc” în iubire, este exact ca şi cum ai vrea să umpli un ocean cu o lacrimă.
.
Iubirea nu va accepta niciodată să fie înţeleasă.
.
Iubirea va merge doar în inima care îşi bate propriul Destin.
.
Iubirea este singura ce acceptă minciuna dorinţei.
.
Iubire sinceră nu vei vedea niciodată fiindcă în iubire totul devine sincer chiar şi minciuna.
.
Iubirea este cel mai mare legământ pe care l-a făcut Dumnezeu cu Existenţa.Acela de a nu înţelege nimic din această lume,dar să simţi că ştii totul,că vrei totul şi mai ales că înfrunţi orice,pentru o privire.
.
Nu există iubire pierdută ci doar regăsită.
.
Nici o iubire nu poate fi mare sau mică precum nici un infinit nu poate fi mare sau mic,când ambele pornesc din suflete.
.
În iubire nu poţi să uiţi niciodată tocmai fiindcă îţi vei aminti mereu că ai uitat uitarea.
.
Spune iubire şi taci.E îndeajuns.Pe urmă priveşte moartea.Mai există?
.
Iubirea te va chinui doar dacă te vei încăpăţâna cu tot dinadinsul să accepţi că în această lume există adevăr şi minciună. Pentru iubire ambele sunt un adevăr.
.
Înţelegerea în iubire este cel mai chinuitor uragan al vieţii, în schimb furtuna devine liniştea inimii, fiindcă în iubire nu poate fi înţelegere niciodată.
.
În iubire doar valurile furtunii simţirilor se pot înţelege între ele.
.
A promite în iubire este ca şi cum ai striga în abis tocmai fiindcă iubirea nu cere niciodată nimic.
.
Iubirea nu te poate amăgi niciodată ci doar ucide.
.
Dacă odată cu fiecare clipă ne apropiem de moarte, odată cu fiecare clipă pierdem eternitatea unei iubiri.
.
Iubirea nu te poate crede pe tine orice ai spune fiindcă va fi mereu partea opusă a personalităţii tale.
.
Iubirea se bucură doar dacă nu este întrebată niciodată.
.
Iubirea nu va avea niciodată un vocabular al ei ci doar eternitatea clipei sale.
.
Iubirea te ucide doar dacă vei încerca să înţelegi infinitul din privirea sa,sau să înţelegi neînţelesul din inima sa.
.
Iubirea trebuie acceptată aşa cum e.Nu cere niciodată nici să o lauzi şi nici să o supraestimezi fiindcă toate acestea aparţin unei lumi diametral opuse iubirii.
.
Iubirea va fi mereu călătorul din gara unei speranţe care priveşte trenul existenţei acesteia efemere cum îi duce pt toţi din jurul său în afară de noi,ce vom merge cu trenul eternităţii.
.
Iubirea va deţine mereu cheia eternităţii din această lume.
.
Iubirea te cheamă doar dacă nu o asculţi şi te înţelege doar dacă nu o înţelegi.
.
Iubirea este fructul uitat de Dumnezeu în grădina păcatului.
.
Iubirea va complica totul atunci când nu poate fi înţeleasă.
Dar cine crede că iubirea poate fi înţeleasă greşeşte.
.
Iubirea este nimbul infinitului din această lume.
.
Iubirea devine pasiune doar atunci când devine comparată cu Destinul.
.
Iubirea nu poate şti încotro va merge însă pasiunea, da.
.
Iubirea te încântă doar dacă asculţi infinitul din tine.
.
Iubirea te va alege din mărgelele Destinului atunci când vei înţelege că unicul sens al existenţei tale este simţirea.
.
Iubirea este floarea care nu poate fi tăiată niciodată din amintirea unui suflet.
.
Iubirea este aripa care odată frântă nu va înţelege niciodată greşeala ta.
.
Iubirea nu va pluti niciodată în aerul superficialităţii.
.
Iubirea va părăsi pasiunea la unul din colţurile uitării, însă nu va pleca din inima ta decât atunci când această uitare va deveni o amintire.
.
Iubirea este alături de tine atâta timp cât vei şti să priveşti nemărginitul din ochii ei.
.
Învaţă să plângi în iubire, să înţelegi că în lacrima ta nu vei fi niciodată tu ci voi.
.
Doamne, cât de bine ar fi ca atunci când trăim o mare iubire să nu complicăm totul. Să ştim că ochii în care ne pierdem vor fi alături de Destinul nostru la nesfârşit, să ştim că soarele răsare doar cu literă mică şi niciodată cu literă mare? Doamne, oare ar fi bine să putem iubi astfel? Fără să simţim pasiunea în creaţia sinelui nostru? Fără să ne regăsim în acel transcedental tumult metafizic prin care iubirea devine cel mai complicat şi implicit cel mai simplu lucru din această lume? E imposibil, fiindcă atunci când trăieşti o mare iubire şi mai ales pasiunea ei, simţi că orice lucru oricât ar fi de simplu primeşte valenţe pantagruelice, că e inexplicabil şi implicit mai complicat decât orice pe lume. Asta e adevărata iubire şi cine nu a trăt-o niciodată nici măcar nu s-a născut în această lume.
.
Iubirea este adevărul uitat de Dumnezeu pe drumul prăfuit al vieţii noastre.

Hai sa ne prefacem ca stim.

Ca stim ce? Cand de fapt nu stim nimic...
Hai sa incepem prin a ne preface ca stim ce inseamna respectul. Cum suntem diferiti mi se pare si mie sa gandim diferit unul de altul dar ce nu am inteles niciodata de ce gandim si gresit.
Se spune ca ar fi corect sa nu judeci pe cineva din simplu fapt ca nu gandeste ca tine, dar oare cei care nu gandesc ca mine ar reusi si ei sa nu ma judece? Nu cred, cel putin inca nu am intalnit un asa caz.
Avem atat de multa libertate lasata de cine naibilui stie, unii numesc raspunzator pe Dumnezeu, altii chimia, altii maimutele, altii extraterestrii si tot asa, incat ne permitem luxul abuzului si excesului.
Respectul inseamna...ceva ce se pare ca pe multi dintre noi ne costa enorm sa il avem si mai mult sa il practicam. De la sefi ce impun ca totul li se cuvine din simplu fapt ca sunt sefi omitand ca ei exista datorita noua, au profit datorita noua, si noi avem “salarii” si sanatate distrusa datorita lor, deci cam suntem legati unii de altii, pana la oamenii de pe strada care parca au eticheta in frunte “om instarit” sau “ce te uiti asa, nu vezi ca sunt cu mult superior tie, doar ma imbrac din mall”, pana la presupusii prieteni si inutilele cunostinte, si pana la marile catastrofale iubiri sau idilele in care rasar asa zisi printi.
Se zice ca atunci cand te nasti, te nasti cu niste plusuri si minusuri, plusurile le poti dezvolta si minusurile dupa conditia fiecaruia, fie le dezvolti, fie le lasi sa scada, sau mai la indemana le lasi sa hiberneze, pana la urma de ce sa deranjezi incercand sa vrei mai mult ?...
Respectul intra in categoria minusurilor, caci te nasti cu foarte putin si una din obligatiile tale ca om (care se considera) este sa il faci sa creasca, sa se dezvolte, sa il dobandesti.
Dar probabil te gandesti : ce mult imi place vaza asta de pe masa cu o singura floare in ea...ca e floarea mea, e atat de deosebita si frumoasa ; ... decat sa zici : ce frumoasa e floarea mea din vaza, mi-as dori totusi un buchet ca sa pot darui cate una si la cei dragi mie si nu numai.
Asa ca, intrebare grea pentru mine : cum naibilui se face ca respectul e primul care dispare in orice circumstanta? De ce nu dispare (dupa caz) placerea, dorinta, visul, speranta, ura, iubirea, si dispare primul tocmai respectul care face cum face si se asigura sa traga dupa el si celelalte enumerate si altele care cu siguranta au fost omise acum.
De ce oare suntem atat de superficiali si falsi, goi si grei, incat pierdem pana si respectul...ori lipsim pe cineva de respect, ori suntem lipsiti de respect...
Hai sa ne prefacem ca am putea intelege...cu siguranta e “grele”. Sa ne prefacem ca stim in ce consta sa respectam si sa primim la randul nostru respect...
Cu siguranta am putea sa ne prefacem multe, caci omul e o creatura prea perversa care de multe ori nu stie nici ce vrea si nici cat poate, dar cu siguranta nu ne putem preface ca stim; unii pot simula gandirea, altii pot sfida prostia, sa vedem cine s-ar putea preface ca stie...ce inseamna respectul.

E un simplu gand al meu ...

Nu este nici juramant si pana la urma nici o promisiune.
Incerc sa il transform intr-un simplu gand si fara sa ma zbat prea mult, voi incerca sa ii vad puterea.
Voi astepta sa il vad cum reactioneaza si sa vad daca are valoare sau nu ... cuvantul meu din aceste clipe ...
Va fi ceva dezinvolt si totusi cu un scop ... va fi menit sa ma scape din hora asta in care sunt prinsa bine si par sa nu reusesc sa ma desprind.
Ma intreb cata credinta sa aiba un om si cata putere ca sa reuseasca sa treaca peste tot ?
Sa reuseasca sa omoare tot si sa inceapa din nou ...
Oare e vorba de putere, de credinta sau de cat de puternice sunt sentimentele, de cum a perceput totul, de cum si-a insusit totul ?
Daca eu nu gasesc intelegere oare as avea dreptul sa cer asta din jurul meu ? Oare de ce ma doare asa de rau ca numai eu vad totul atat de greu si aproape imposibil de trecut peste ? De ce tot ce-mi este in jur pare a avea puterea pe care eu nu o am ?
Cum toate au un sfarsit, stiu ca si asta va avea un unul... Se spune ca totul sta in vointa si in mainile tale, dar cand mainile iti sunt legate si vointa este ucisa de dor si resemnare, ce-ti ramane ?
Lupt cat pot, dar nu duc o lupta cu altcineva, o duc cu mine si sa nu spuna nimeni ca e usor.
Niciodata nu poti cunoaste sentimentul daca nu l-ai avut, niciodata nu poti intelege daca nu ai trait, niciodata nu poti ajuta daca nu intelegi...
Este ca un domino ... e suficient sa cada o singura piesa si totul se pierde exact sub ochii tai, fara a avea prea multe solutii sa mai indrepti ceva.
Nu va voi mai cere vreodata intelegere, daca la prima mica greseala din partea mea, imi intoarceti revoltati spatele lasandu-mi un mare gol in stomac.
Nu va voi mai cere ajutor, daca, vazand ca rezultatele nu apar asa repede si usor cum va asteptati, plecati imbufnati.
Sa va cer oare sa-mi luati locul ? Nu, tin prea mult la voi pentru a-mi permite asta, caci stiu ca in toata nebunia mea, e o mare durere si un mare adevar ce pentru voi va fi foarte greu de inteles.
Sa traiesti precum o fac ... e greu, sa gandesti precum eu gandesc ... e complicat, sa simti asa cum eu o fac ... e dureros.
Nu voi mai cere vorbe, nu voi mai cere imbratisari, nu voi mai cere sprijin, caci fiecare zi ce trece imi arata tot mai mult singuratatea unui suflet ...
Nu judeca caci nu exista drept pentru asa ceva, nu incerca sa intelegi caci nu vei avea puterea, nu incerca sa zgudui caci nici un cutremur nu se compara cu cel ce deja exista ... incearca doar sa fi acolo, ca atunci cand ridic privirea sa te vad si sa prind curaj ... nu mereu e nevoie de cuvinte ... uneori sunt mai mult decat puternice, simple prezente ...
Dar pana totul se va sfarsi, eu imi voi pastra gandul nestiut de nimeni, si atunci linistea mea va fi imensa caci desi atat de slaba ... am crezut in el atat cat am putut si se pare ca va fii suficient.
Toata increderea si puterea mea de om invins am pus-o in acest gand si sunt sigura ca va reusi.
Desi vad numai ruine, nu stiu de unde nebunia sa cred ca totul va fii bine ... poate ca si nebunia asta are un rol ... si e nebunia mea !
Nu va mai ramane nimic din ce am fost si totul se va schimba, vor ramane pure amintiri care nu vor mai avea nici macar puterea sa mai doara, vor ramane cugetari ale trecutului, fapte ale lui si ale mele care vor fi atat de slabe la sfarsit incat nici nu vor avea puterea sa mai trezeasca nici cel mai ascuns si timid gand. Vor fi simple amintiri ce vor asterne liniste seaca si dragoste moarta.
Nu subestima omul care a pierdut totul, asa am zis odata, si voi continua sa cred in cuvintele astea, caci intelesul lor are mai multe variante, eu am luat una, atat cat mi-a permis propria-mi conditie.
A ma intoarce acum din drum, inseamna a suferi mai mult decat daca as continua sa merg inainte, deci, nu-mi ramne decat sa urmez potecuta data...
Caci nici o lupta nu e mai grea si mai dureroasa decat cea cu tine insuti !
Voi astepta finalul, voi astepta sa vad daca din toata slabiciunea mea, a iesit ca mine, sau din toata revolta voastra a iesit ca voi ...
Hai sa asteptam in liniste, caci ea va fi ultima ce se va aseza ...

Statistici

44.284 cazuri de violenta in familie din ianuarie 2004 pana in septembrie 2008

1. Peste 633 de decese din cauza violentei domestice din 2004 pana in septembrie 2008 dintre care 9 femei in primele 9 luni ale anului 2008.

2. Conform dosarelor penale inregistrate de Politie, s-au inregistrat peste 1967 victime de sex feminin in anul 2007 din cauza violentei domestice (44 de decese, 14 situatii de lovituri cauzatoare de moarte, 1752 lovituri sau alte violente)

3. In primele 3 trimestre ale anului 2008 s-au inregistrat 4395 de cazuri de violenta domestica asupra femeii (dintre care 16% minori de sex feminin)

*informatii preluate Fundatia Sensiblu*